Informații generale

Uniunea Polonezilor din România este unica organizație care reunește persoanele de origine poloneză care locuiesc în România. Sediul Uniunii Polonezilor din România se află la Casa Polonă din Suceava construită în anii 1903-1907 şi redobândită de către polonezi, după anii comunismului, în anul 1996. Președintele Uniunii Polonezilor din România este totodată deputatul în Parlamentul României din partea minorității poloneze. Președintele, precum și Biroul executiv sunt aleși în cadrul Congresului Uniunii Polonezilor din România pentru un mandat de cinci ani.

Uniunea Polonezilor din România cuprinde comunitățile poloneze din Bucovina, în principal din zonele rurale, dar și din orașele din județul Suceava, precum și polonezii răspândiți în toată țara care locuiesc în marile orașe.

Uniunea activează, în principal, în scopul păstrării şi cultivării tradiţiilor, învăţării limbii polone, menţinerii legăturilor cu Polonia şi manifestă grijă faţă de comunităţile poloneze din România.

În prezent Uniunea cuprinde 14 organizații locale: Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Suceava, Siret, Rădăuţi, Vicşani, Soloneţu Nou, Cacica, Pleşa, Poiana Micului, Păltinoasa, Gura Humorului, Moara. Casa Polonă din Suceava a fost onstruită între anii 1903-1907 prin strădania membrilor Asociaţiei de Ajutor Frăţesc şi Bibliotecii Polone și a fost naționalizată la jumătatea anilor ’50 ai sec. al XX-lea. Efortul îndelungat pentru retrocedarea ei a fost încununat abia în anul 1996 când a fost înapoiată minorităţii poloneze, conform deciziei judecătoreşti. Case Polone funcționează și la București, Vicşani, Soloneţu Nou, Cacica, Poiana Micului, Păltinoasa, Pleșa şi Moara, iar la Iași, Rădăuți și Siret există sedii. Activitatea organizațiilor locale se desfăşoară în jurul lor. Sunt locuri de întruniri şi activităţi ale comunităţilor locale, iar prin faptul că le aparțin, constituie și un simbol.

Uniunea Polonezilor din România a luat fiinţă din iniţiativa unui grup de polonezi din Bucureşti imediat după căderea comunismului. A fost înregistrată la 16 martie 16 martie 1990 sub denumirea Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski”. Preşedintă a fost aleasă atunci Xenia Grabska-Stoica, iar vicepreşedinţi, Andrei Răuţă şi Mihai Rainer. La început organizația nou înființată s-a concentrat pe probleme organizatorico-administrative – a fost găsit un sediu (mai întâi pe str. Bălcescu, ulterior pe str. Calderon, după care actualul sediu de pe str. Mogoș Vornicul), au fost desemnate comisiile, s-a făcut cunoscut publicului existenţa organizaţiei poloneze în România, au fost căutaţi sponsori şi oameni de bună voință care au putut să ajute financiar organizaţia, iar din 1991 a început editarea ziarului bilingv „Polonus”. Această intransigenţă şi munca organizatorică, nu tocmai uşoară, a grupului de polonezi foarte implicați din capitală au marcat începutul organizaţiei poloneze de astăzi din România.

Pe 20 mai 1990 a fost înfiinţată Asociaţia Polonezilor din Suceava. Preşedintele ei a fost ales Antoni Rojowski care activa încă dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial în Asociaţia de Ajutor Frăţesc şi Biblioteca Poloneză – organizaţie înfiinţată la Suceava în 1903.

La Congresul Uniunii Polonezilor din România care a avut loc la Suceava în zilele de 13-14 aprilie 1991, cu participarea asociaţiilor nou-înfiinţate în Bucovina, Antoni Rojowski a fost ales preşedinte. În scurt timp sediul Uniunii Polonezilor din România a fost mutat la Suceava. Antoni Rojowski – foarte implicat în crearea structurii organizatorice şi stabilirea relaţiilor cu autorităţile, organizaţiile şi instituţiile din Polonia, a fost preşedinte până la moartea sa în anul 1994. În perioada comunistă el a fost cel care a salvat de la distrugere și confiscare drapelul și cartea de onoare a Asociației de Ajutor Frățesc, păstrându-le intacte ascunzându-le în podul casei sale sub acoperiș.

În anii 1990-1992, primul deputat din partea minorităţii poloneze în Parlamentul României a fost Antoni Lintzmaier.

Următorul președinte, timp de două legislaturi – Jan Piotr Babiasz (1994-2002) a fost în acelaşi timp şi deputatul minorităţii poloneze. Vicepreşedinţii uniunii au fost: până în anul 1999 Wilhelm Jakimowski, iar după moartea lui, Stanisława Jakimowski şi Bogdan Polipciuc. După moartea lui Jan Piotr Babiasz în 2002, preşedinte a fost ales Ghervazen Longher care îndeplinește această funcție până astăzi. În același timp este deputat în Parlamentul României din partea minorității poloneze. Vicepreședinții Uniunii Polonezilor din România sunt: Ștefan Longher, Ștefania Carmen Zielonka și Bogdan Polipciuc.

Minorităţile naţionale din România constituie 11% din populaţia ţării. Numărul polonezilor nu depăşeşte 0,1% conform recensămintelor populaţiei organizate din anul 1990. Recensământul din 7 ianuarie 1992 a înregistrat un număr de 4232 de persoane de etnie poloneză (din care 2778 în judeţul Suceava) și 3047 de persoane după limba polonă maternă. Următorul recensământ din 18-27 martie 2002 a constatat numărul persoanelor de etnie poloneză la 3559 (din care 2609 în judeţul Suceava), iar cei care folosesc limba polonă ca limbă maternă – 2604. La recensământul din 20 octombrie 2011 s-a înregistrat un număr de 2543 de persoane de etnie poloneză (din care 1922 în județul Suceava), iar cei care consideră limba polonă, limba maternă – 2079. La ultimul recensământ din 20 octombrie 2021 s-a înregistrat în schimb un număr de 2137 de persoane de etnie poloneză (din care 1667 în județul Suceava) și 1539 vorbitori de limba polonă maternă. Conducerea Uniunii Polonezilor din România estimează numărul persoanelor aparținând minorității istorice poloneze la aprox. 4 mii.

În România există 20 de minorități naționale și etnice recunoscute oficial: albanezii, bulgarii, croații, cehii, grecii, macedonenii, germanii, armenii, polonezii, romii, rușii lipoveni, rutenii, sârbii, slovacii, tătarii, turcii, ucrainenii, ungurii, italienii și evreii. Drepturile minorităților și garantarea respectării lor asigură în principal Constituția României (în primul rând în art. 6, Dreptul la identitate, aliniatele 1 și 2), precum şi actele internaționale din domeniu ratificate de România.

Consiliul Minorităţilor Naţionale a luat fiinţă în 1993 ca organ consultativ al Guvernului coordonat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, iar scopul lui principal este menţinerea legăturilor cu organizaţiile minorităţilor naţionale. Consiliul sprijină activitatea organizaţiilor minorităţilor naţionale care au reprezentant în Camera Deputaţilor, analizează şi prezintă Guvernului prin intermediul Departamentului pentru Relaţii Interetnice propuneri de îmbunătățire a funcționării organizaţiilor minorităţilor naţionale, a învăţării limbilor materne, a vieţii culturale şi sociale a minorităţilor, precum şi reflectarea imaginii şi problemelor minorităţilor în mass-media. În cadrul Consiliului funcţionează șase comisii: Comisia pentru cultură, culte și mass-media, Comisia pentru probleme financiare, Comisia pentru legislație și administrație publică, Comisia pentru învățământ și tineret, Comisia pentru probleme sociale și economice, Comisia pentru relații cu societatea civilă și organisme internaționale.

În componenţa Consiliului Minorităților Naționale sunt 19 organizaţii: Asociaţia Liga Albanezilor din România, Uniunea Bulgarilor din Banat – România, Uniunea Croaţilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Elenă din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Polonezilor din România, Partida Romilor Pro-Europa, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Asociaţia Italienilor din România „RO.AS.IT.”, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

În ianuarie 1997 a fost înfiinţat Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale. În prezent funcționează sub denumirea Departament pentru Relaţii Interetnice în cadrul Secretariatului General al Guvernului, fiind condus de un secretar de stat, numit de prim-ministru. DRI pune în aplicare politica guvernului în domeniul minorităților naționale și a relațiilor interetnice.

Deputații minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor formează un grup parlamentar. În prezent (legislatura 2024-prezent) este alcătuit din 17 deputaţi (în afară de reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din România care formează propriul grup parlamentar). Candidaţii din partea organizaţiilor minorităţilor naţionale pentru Camera Deputaţilor participă la alegerile parlamentare pentru un mandat de deputat cu un prag redus de alegere conform legislației în vigoare.

Legislaţia română reglamentează în mod extrem de favorabil chestiunea predării limbilor materne care să află sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Limba polonă maternă este predată în număr de 3-4 ore pe săptămână pentru clase/grupe de elevi în școlile cu predare în limba română. Așadar în clasele I-IV numărul orelor de limbă maternă este de 4 ore pe săptămână, iar în clasele V-XII – 3 ore cu posibilitatea predării materiei Istoria şi tradiţiile minorităţilor la clasele VI-VII, o oră pe săptămână.

După perioada comunistă, în mod organizat şi fără întrerupere, limba polonă maternă este predată în România (mai precis în judeţul Suceava) de la începutul anilor ’90 ai sec. al XX-lea.

În şcolile în care se învaţă limba polonă, funcţionează cabinetele speciale dotate cu manualele necesare, materiale didactice, precum şi aparatură audiovizuală. Unul din cele mai importante aspecte ale activităţii Uniunii Polonezilor din România a fost şi este învăţarea limbii polone. La începutul anilor ’90 ai sec. al XX-lea, Uniunea s-a concentrat pe reconstruirea tradiţiei învăţării limbii polone într-un număr cât mai mare de şcoli. În prezent, de pe o poziţie deja bine stabilită, se străduiește să asigure calitatea predării și condițiile în care aceasta se desfășoară.

La ora actuală limba polonă maternă este predată în șapte școli din județul Suceava de către patru cadre didactice locale și doi profesori din Polonia delegați în România de către Centrul de Dezvoltare a Educației Poloneze în Străinătate.