plro
Tel: +40 230 520 355
Contact
plro
Tel: +40 230 520 355
Contact

Iași

Iași (pol. Jassy) este capitala Moldovei istorice, un oraș care a jucat un rol esențial în unirea României de astăzi, cunoscută drept „capitala culturală” a țării. De secole, este un oraș multicultural, multietnic și multiconfesional. Este locuit de secole și de polonezi. Este suficient să menționăm existența în Iași a Bibliotecii Poloneze, fondată de Julian Łukasiewicz, un medic care a emigrat în Principatele Unite după insurecția din ianuarie, care a funcționat între anii 1866-1892, din anul 1870 activând în Iași.

Filiala Uniunii Polonezilor din România care activează în prezent la Iași a fost înființată la scurt timp după căderea comunismului, înregistrată pe 2 aprilie 1991 datorită eforturilor lui Emil Romanec și Vitold Dombek, primul său președinte. În 1994, președinte a devenit Valentin Babiaș. Între 1997 și 2000 această funcție a deținut Eleonora Mihai. De atunci până în prezent președintele filialei din Iași este Dorel Perlanovschi, iar vicepreședinte Frederic Kluska. Sediul acesteia se află în spatele catedralei romano-catolice, într-o clădire care aparține episcopiei.

De la sfârșitul anilor 1980, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași funționează lectoratul de limbă polonă. Lectorii din Polonia s-au implicat mai demult și în predarea limbii polone pentru copii de origine polonă. Actualul lector de mulți ani, Dariusz Kasprzyk, împreună cu studenții săi, participă activ la viața comunității poloneze locale și colaborează cu filiala din Iași și cu Uniunea Polonezilor din România.